Amor si Psyche sau pilda dragostei

Nicicând aezii nu glorificau în slăvi adevărata dragoste, mai mult decât prin basmul iubirii dintre Psyche şi Amor sau dintre suflet şi dragoste.
Semnificaţia ei este foarte mare: Psyche, sufletul, trece prin nenumărate încercări pentru a câştiga dragostea, adică pe Amor, iar la sfârşit, din unirea celor doi se naşte Voluptatea.
Acest basm a fost scris de Apuleus şi încorporat în romanul său „Metamorphoses” sau „Măgarul de Aur”.

Pentru frumuseţea lui îl voi reproduce detaliat.
Apuleus ne spune că au fost odată, într-o ţară îndepărtată, un rege şi o regină care aveau trei fete înzestrate cu o frumuseţe rară. Dintre ele cea mai frumoasă era cea mai mică, Psyche. Nu erau cuvinte de laudă care să exprime frumuseţea acestei fete. Locuitorii întregii ţări, dar şi străinii din ţări mai apropiate sau mai îndepărtate, veneau să o vadă pe preafrumoasa Psyche. Atât de mult o iubeau încât îi ofereau onoruri la fel de mari ca unei zeiţe. O considerau o a doua Venus, o Venus pământeană, nu o Venus născută din spuma mării.

Venea tot poporul. În acest timp, oamenii uitau de îndatoririle religioase către adevărata zeiţă Venus, nimeni nu mai mergea la Paphos, la Cnidos, la Cithera. Altarele zeiţei cădeau în paragină, sacrificiile erau întrerupte, slujbele părăsite, statuile neîmpodobite. Toţi se rugau lui Psyche, toţi îi aduceau cununi de flori.
Venus prinse a se mânia pentru că nu concepea ca ea să împartă slava cu o muritoare şi altarele ei să cadă în paragină. Şi numaidecât îşi chemă fiul şi îi porunci să meargă la Psyche şi să o săgeteze de două ori cu săgeţile lui de fier. Una să o facă să nu mai fie nimeni îndrăgostit de ea şi alta să se îndrăgostească de un monstru. Cupidon zbură uşor pe un nor şi ajunse în oraşul preafrumoasei fete Psyche. Trase prima săgeată şi fata nu mai era iubită şi adulată de nimeni, nimeni nu-i mai aducea ofrande şi daruri. Nimeni nu-i mai vorbea.
Când să tragă a doua săgeată se zgârie, neatent, la deget într-o săgeată a dragostei şi prinse a se îndrăgosti de fată.
Lăsă în tolbă săgeata netrasă şi se făcu nevăzut.
Trebuie spus că Cupidon avea două tipuri de săgeţi: de aur, care aprindeau inimile muritorilor şi îi făceau să se îndrăgostească unii de alţii, şi de fier, care dezbinau dragostea muritorilor şi iscau certuri şi ură între ei. În momentul în care s-a rănit la deget, Cupidon s-a rănit într-o săgeată a dragostei, adică de aur.
Neliniştiţi, părinţii s-au dus să consulte oracolul din Milet al lui Apollo şi acesta le-a dat următorul răspuns:
„Lasă copila, gătită în haine de nuntă funebre, / Pe o stâncă în vârful unui munte înalt / Şi nu aştepta un ginere născut din neam muritor / Ci un groaznic balaur sălbatic şi crud / Care cu aripi zburând prin văzduh doboară totul / Şi nimiceşte în calea lui totul cu flacără şi fier / De care se teme Jupiter însuşi şi zeii se îngrozesc / De care se înfioară Stinxul cu întunericele lui valuri”.
Regele, cătrănit de supărare, şi cu regina, o gătiră pe Psyche în haine negre, funebre de nuntă şi o părăsiră pe un munte înalt căci nimeni nu se putea opune voinţei zeilor nemuritori.
Şi tremura Psyche şi plângea amarnic de cruda ei soartă, când iată că simte plăcuta adiere a Zefirului cum o ia şi o ridică în înaltul cerului, apoi o lasă într-o pădure înaltă cu copaci stufoşi, cu un izvor susurând voios în margine şi în faţa unui palat regesc.
Intră sfioasă Psyche în palatul de cleştar, cu tavanul îmbrăcat în tăblii artistic sculptate în fildeş, cu coloane de aur, cu pereţii acoperiţi cu basorelifuri de argint, cu pardoseală tăiată din pietre preţioase şi mult se minună de zeiasca înfăţişare. Pereţii înşişi erau îmbrăcaţi în aur masiv de străluceau ca Soarele, cu apartamente, galerii şi încăperi somptuoase.
Înainta timid Psyche şi auzea voci de slujnice care o îmbiau să se apropie. O masă regească se aşternu şi mii şi mii de feluri de mâncare apărură ca prin farmec.
Sfioasă, blânda Psyche, gustă din fiecare. Apoi se îmbăie în apa mai clară ca cristalul în care mâini nevăzute turnară balsamuri fel de fel.
Şi se făcu apoi noapte şi simţi o adiere de vânt uşor şi dulce care fâlfâia în camera în care se culcase. Era soţul ei, un glas de bărbat atât de dulce, un glas fermecat. Acesta o sărută şi-i spuse că nu are voie să-l vadă.
Tatăl ei, cuprins de supărare şi de remuşcări, le trimise pe suratele sale să o caute neîncetat. Seara necunoscutul soţ îi spuse: „prea dulcea mea Psyche şi scumpa mea soţie, crudă soartă te ameninţă, cu o primejdie de moarte şi părerea mea este că trebuie să te fereşti de ea cu cea mai mare băgare de seamă. Surorile tale sunt pe urma ta. Dacă din întâmplare bocetele lor vor ajunge la tine nu le răspunde, căci astfel îmi vei cauza mie cea mai adâncă durere şi ţie cea mai mare nenorocire”. Apoi plecă misteriosul soţ. A doua zi fata ascultă cu înfrigurare bocetele surorilor ei şi, cu toate că a fost avertizată să nu le răspundă, s-a rugat de soţul ei ca să-i dea voie să le vadă. Şi el se lăsă mişcat de răgăminţile ei şi o lăsă să-şi vadă surorile avertizând-o încă o dată.
Pe când surorile ei stau şi plângeau pe stânca unde fusese părăsită Psyche un vânt blând se abătu. Şi le duse şi pe ele în zbor în regescul palat. Psyche le întâmpină cu toată dragostea, le ospătă, le dădu haine scumpe, bijuterii şi fel de fel de alte lucruri. Dar invidia prinse a încolţi în inima surorilor ei care spuneau că nu e drept ca cea mai mică să aibă aceste lucruri şi ele o soartă nefericită cu soţi cruzi şi răi. Iar la a doua întrevedere o sfătuiră cu glas mieros: „tu, dragă, eşti mulţumită şi fericită şi nu cunoşti o atât de mare grozăvie care te ameninţă. Un şarpe enorm ce se târăşte în mii de încolăciri, al cărui gât e umflat de un sânge care este un venin îngrozitor şi a cărui gură stă căscată, acesta e bărbatul tău. Acum adu-ţi aminte de oracolul Pithiei care ţi-a prezis că te vei căsători cu un monstru îngrozitor. Mai mulţi ţărani şi vânători l-au văzut cum se întorcea în păşune şi înnota în ape”.
Blândul ei soţ îi spusese cu o noapte înainte să aibă grijă; de asemenea a anunţat-o că în pântecul ei poartă rodul lor, un prinţ sau o prinţesă, şi că apoi îl va vedea.
Prinsă de groază, Psyche se uită în noapte la chipul cel dulce al lui Cupidon, dar din nebăgare de seamă curse o picătură de ulei încins pe faţa-i preachipeşă. Cum se deşteptă, se făcu nevăzut zicându-i: „eu voi fugi acum”.
Când i-a privit chipul, Psyche a văzut un cap plin de raze al cărui bogat păr era scăldat în ambrozie, gâtul alb ca laptele, obrajii de purpură. Pe umeri străluceau două aripioare de rouă. Pe loc se îndrăgosti mai mult de el, de Amor.
Cum a plecat zeul totul a dispărut ca prin farmec, şi palat şi pădure şi izvor. Şi stătea singură Psyche şi plângea întruna. A vrut să se arunce după o stâncă înaltă dar zeul Pan o opri. Şi mergând ea ajunse la templul lui Venus, mama lui Cupidon. Aceasta aflând de fapta lui Cupidon îl închisese în turn şi căuta să o omoare pe Psyche. Cum o văzu pe Psyche puse două slujnice, Grija şi Întristarea, să o biciuiască până la sânge. Apoi i-a arătat o grămăjoară de grâu cu linte şi neghină amestecată şi i-a spus ca până a doua zi să le separe. Furnicilor fiindu-le milă de ea, au ajutat-o. În vremea asta Cupidon nu putea să o ajute pentru că aripile şi tolba îi fuseseră luate de mama sa.
Venus născoci o nouă pedeapsă. Îi arătă în zare nişte oi cu lână de aur care străluceau ca soarele şi care păşteau lângă un izvor. Şi îi porunci să-i aducă puţin din lâna lor. În acest timp, tocmai când trecea izvorul, o trestie o sfătui astfel: „Psyche, mult încercată de atâtea nenorociri, să nu pângăreşti apa cu nefericita ta moarte şi să nu te apropii de îngrozitoarele oi care pasc pe aceste meleaguri; câtă vreme sunt încinse de căldura soarelui sunt cuprinse de o furie sălbatică şi cu coarnele lor se reped asupra oamenilor şi îi ucid. Dar după amiază, când arşiţa soarelui se va potoli şi plăcuta răcoare se va aşterne, să te strecori sub acest platan, căci oile domolite de furia lor se vor odihni; scuturând frunzele copacilor vei găsi lâna de aur peste tot”.
Astfel blânda Psyche îndeplini şi această poruncă a lui Venus. Aceasta o trimise apoi în mlaştinile Stinxului ca să-i aducă apă. Şi nu mai putea ea. Hainele se rupeau pe ea, sângele izbucnea, însă ea tot cobora pe panta abruptă a muntelui. Dar vulturul lui Jupiter, fiindu-i milă de ea, îi luă din mână urna, o umplu cu apă şi apoi i-o dădu înapoi.
Dar falnica Venus nici acum nu era mulţumită şi o trimise în Infern să ia într-o cutie ferecată, un parfum. Pe drum, un turn a sfătuit-o să ia asupra ei turte de orz, doi bănuţi pe care să-i dea vâslaşului Caron şi să nu mănânce nimic din fructele Infernului pentru că acolo va rămâne pe veci. Şi să nu deschidă nici cutia. Pe drum va întâlni şi bătrâne care îi vor cere turte, dar să nu le dea pentru că sunt ispitele lui Venus. Cu ele va trebui să-l îmblânzească pe Cerber. Una dacă o va da, sau un bănuţ, totul va fi pierdut.
Şi aşa făcu Psyche şi reuşi să iasă din Infern cu cutiuţa plină de parfum. Dar, împinsă de curiozitate, o deschise. Şi un abur negru o învălui – era aburul morţii. Cupidon, care reuşise să-şi recupereze aripile şi tolba cu săgeţi, se eliberă din turnul unde era închis şi veni la Psyche. Închise aburii cei negri şi o readuse la viaţă. Apoi îl rugă pe Jupiter ca, în numele iubirii, să binecuvânteze nunta lor. Şi acesta încuvinţă şi o făcu chiar zeiţă pe Psyche. La nuntă jucă şi Venus, iar peste nouă luni, li se născu o fată, blânda Voluptate.
Această poveste are un tâlc. Psyche întruchipează sufletul, iar Amor dragostea. Din aceste două calităţi se naşte dragostea curată sau pasiunea pe nume Voluptatea. Iar pentru a răzbate, sufletul trebuie să treacă prin multe încercări pentru a găsi adevărata dragoste, aşa cum şi Psyche a suferit pentru Amor.
Apoi totul va fi răsplătit de zei.