Leoaica tânără, iubirea
de Nichita Stănescu
Leoaica tânara, iubireami-ai sarit în fata.
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.
Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tâsni,
curcubeu taiat în doua,
si auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciorcârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceana,
la tâmpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme...
Ploaie în luna lui Marte
de Nichita Stănescu
Ploua infernal,si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte. Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O să te ploua pe aripi, spuneai,ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut să se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.
Ce bine că esti
de Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiintei melesi atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu. Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mitimpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.
Aseara m-am certat cu luna
creatie proprie
De fapt ea a-nceput să-mi spuie
Că nici o stea din toată lumea
Mai splendidă ca dînsa nu e
Spunea că-n infinitul negru
Ea e stăpînă peste noapte
Că dintr-a soarelui mirese
E mai mireasă decît toate
Că numai ea fură privirea
Celor care privesc spre cer
Că poate să trezească doruri
Şi că e plină de mister
Eu zic: stai lună,că din toate
Din cite pîn-acum ai spus
Nici una pînă la tăcere
Încă cuvîntul nu mi-a dus
Ea se înflăcăra spre mine
Încruntă ochii îngheţaţi
Şi spune: cum tu om ce piere
Poţi în al meu cuvînt să baţi
Ce,vrei să spui că tu adesea
Nu vezi cum ceru-i plin de mine
Că de-ar fi voia mea în lume
Numaiblesteme-arstape tine
Tu lună, zic, priveşte-n coace
Şi ce-am să-ţi spun ascultă bine
Eu ştiu că tu eşti stea prea mîndră
Şi nu e alt-aşa ca tine.
Primele iubiri
de Nicolae Labis
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.
Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.
Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.
Căci foşnindu-ţi unduirea
Calmă,-a palmelor subţiri,
Mi-a stins până şi-amintirea
Trecătoarelor iubiri.
Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viaţă-un un crez.
Puteti gasi mai multe poezii de dragoste celebre in pagina de pe site destinata lor. Sper sa le cititi cu placere! :)
Frumoasa poezia ta,cu aer eminescian :)
RăspundețiȘtergereMa bucur ca-ti place, Mira! ;)
RăspundețiȘtergere