Iubirea si rutina...

             Ce distanta este de la iubire la obisnuinta? si cum ne dam seama cand persoana de langa noi nu ne mai apartine? De multe ori ne este teama sa privim realitatea si spunem: ”da, cu siguranta il iubesc” de parca am vrea mai mult sa ne convingem pe noi...! Dar, oare care sunt motivele care ne fac sa ne indoim de lucrul acesta?  Il (o) iubim dar parca ceva numai e la fel ca inainte...privesti relatia cu mai multa indiferenta si totusi iti lipseste cand nu esti langa el/ea, cand trec zilele si nu l-ai vazut / ai vazut-o  inca... Mai este inca iubire?

              Nu stiu cum sunt altii, insa eu cand aud cuvantul "obisnuinta" - atunci cand vine vorba despre o relatie de dragoste, ma revolt. Poate sunt mai visator, mai idealist, mai infantila, dar refuz sa cred ca intr-o relatie in care dragostea primeaza, isi poate face loc obisnuinta. De ce? Pentru ca asociez obisnuinta cu rutina, care este "moartea pasiunii" intr-un cuplu. Exista, intr-adevar, aceleasi comportamente, replici, chestiuni care tin de intimitate, pe care adori sa le auzi sau sa le vezi in fiecare zi la iubita sau iubitul tau, fie si dupa 10 ani de convietuire, dar conteaza foarte mult cum sunt facute sau spuse.
               Pentru unele cupluri, dragostea dureaza tot restul vietii, dar exista si cazuri pentru care, in timp, dragostea isi pierde din intensitate si sa se transforme in obisnuinta. Daca stam sa ne gandim, fiecare dintre noi cunoaste cazuri in care dragostea s-a transformat in obisnuinta, plictiseala, blazare... 
               De ce in foarte multe cupluri, atunci cand apare un copil, relatia dintre cei doi, in loc sa se intareasca si mai mult, se raceste? De ce in acel moment, barbatului i se pare ca femeia nu-l mai doreste, nu-i mai acorda aceeasi atentie si, parca e un pic gelos pe copil, iar femeii i se pare ca barbatul s-a indepartat si, parca ar avea pe alta?....
               Imi amintesc, din spusele unor prieteni, de o piesa de teatru "Te iubesc! Te iubesc?", o comedie - de fapt o "bucata de viata", dupa cum mi-au descris-o - in care el ii spunea ei: "Te iubesc ca un nebun!"; Ea: "Nebunia trece"; El: "Dar dragostea ramane", iar ea replica: "Ce mai ramane din dragoste dupa ce a trecut nebunia? Obisnuinta"... Si tot ea spune "Nu exista dragoste infinita. Ne amagim. Legile poeziei sunt altele decat legile vietii". Dar de ce legile poeziei ar fi altfel decat legile vietii? Multe poezii au fost inspirate din dragoste, suferinta, pasiune sau despartire. Daca dragostea ar fi o amagire, ce rost ar mai avea?
               Consider ca obisnuinta apare in momentul in care cei doi uita sa-si mai dedice timp unul altuia, uita sa se mai alinte, sa se iubeasca, relatia transformandu-se in rutina. La un moment dat, multe cupluri trec prin acest stadiu, dar important este sa realizeze cand ceva nu mai este in regula si sa ia masuri. Dragostea trebuie intretinuta, iar problemele care apar nu trebuie ignorate niciodata.
               Voi ce parere aveti?