Să-mi juri pe florile de tei,
Ce-ţi doreşti sau ce iubeşti,
Pe mine de mă-ndrăgeşti,
Iar la mine dacă ţi,
Nu ne vor mai despărţi nici anii.
Ăsta a fost romantismul
Iar acum cu realismul,
Ce-i un zid ce te loveşte
Îţi pune piedică, te-orbeşte
El fiind cel care nu crede,
Nu se-ncumetă şi piere,
În speranţe, eroism,
În respect şi altruism,
În schimbare, în iubire,
Sau în oamenii ca mine.
Numai cei romantici ştiu
De ce spun şi de ce scriu,
Iar cele mai sus menţionate
Ţie îţi sunt dedicate.
I don't t know how should I give you thanks! I am totally stunned by your article.
RăspundețiȘtergere