De ce ne este greu sa spunem "Te iubesc" ?

Mi s-a pus de multe ori aceasta intrebare, aproape in exclusivitate de femei. De cele mai multe ori, era o forma voalata de a ma intreba de ce prietenul/ iubitul/ sotul nu le spune « Te iubesc ». De fiecare data in astfel de situatii, mi s-a parut ca a tacea “psihanalitic” era cel mai potrivit raspuns.
Ultima data cand am auzit aceasta intrebare a fost diferit. Mi-a venit in minte o amintire de pe vremea cand aveam 7-8 ani si tocmai invatasem sa descifrez subtitrajele la televizor. Vizionam un film american si am fost uimit de cat de des isi spuneau personajele “Te iubesc”. Sotul sotiei, sotia sotului, parintii copiilor, copiii parintilor s.a.m.d. Nu auzisem asa ceva in familia mea si nici in vreuna din familiile pe care le cunosteam. “Probabil ca in America lucrurile stau altfel decat in Romania”, am gandit atunci.
Deci, cat de des spunem “te iubesc” este conditionat de contextul cultural in care crestem. Sau, cum spune psihanaliza, modelul parental/ familial lasa urme adanci in configurarea raspunsurilor noastre habituale.
De asemenea, tin minte ca reactia imediat urmatoare la descoperirea mea de atunci a fost una de neincredere. Oamenii aceia spuneau prea des “te iubesc”. Tot timpul “I love you”. “I love you” dimineata, la pranz si seara. Parea nefiresc. “Te iubesc” este o afirmatie serioasa. Folosita prea des, isi pierde din valoare (pe atunci nu stiam ce inseamna expresia sa desacralizezi). “Te iubesc”, cu cat este spus mai rar, cu atat este mai pretios si mai sincer. De ce este aurul mai valoros decat lemnul? Pentru ca e mai greu de gasit. Logic.
Anii au trecut si am descoperit ca a spune “te iubesc” este influentat de moda, in special la adolescenti. Au fost vremuri in care « sentimentalii », « romanticii » erau in mare voga si vremuri in care erau considerati niste fraieri plangaciosi, mucosi nedesprinsi de fusta mamei.
Exista multi barbati care nu inteleg de ce trebuie sa spuna “Te iubesc” ( “asta se simte, nu se spune”), dupa cum nu inteleg de ce o cina romantica ar trebui sa aiba neaparat lumanari. La urma urmei sunt niste clisee demodate, nu-i asa?
In ultimii ani, surpriza! Barbatii spun mai des “te iubesc” femeilor, iar femeile spun mai rar “te iubesc” barbatilor. Roata se intoarce, traim deja intr-o lume a femeilor care… imita destul de mult barbatii.
Conflictele pentru putere in cuplu sunt acum mult mai “pe fata”. Si cine este cel mai puternic? Cel care spune “te iubesc” sau cel caruia i se spune “te iubesc”? Cum este mai avantajos, sa iubesti sau sa fii iubit?
Mai mult, intr-o societate in care pragmatismul si consumerismul sunt trasaturile fundamentale, ce importanta are acest “te iubesc”? « Mi-a spus ca ma iubeste. N-am inteles ce dorea de la mine”. Ce pret are acest “te iubesc” ? Probabil cel mai bine merge ca bonus.
Timizii nu spun “te iubesc” de teama respingerii. Foarte multi nu spun “te iubesc” din acelasi motiv pentru care nu spun « te urasc », « sunt furios », « sunt dezamagit », « ma simt umilit », « ma simt santajat emotional », « sunt revoltat » etc. Nu spun toate aceste lucruri pentru ca nu sunt obisnuiti sa acorde atentie emotiilor si sentimentelor. Nu au suficienta « inteligenta emotionala ».
Trebuie mentionat si faptul ca exista foarte multe persoane care spun foarte usor “Te iubesc”. Sunt “seducatorii de profesie”. O spun pentru ca vor sa apese anumite “butoane” sau pentru simplul fapt ca le place starea de “indragosteala”. Conteaza mai putin cui ii spun “te iubesc”, important este ca ei sa traiasca acea poveste de “indragosteala”.
In fine, exista si oameni “sanatosi”: “Te iubesc. Fii linistit(a), nu astept sa-mi spui ca ma iubesti si tu. Si nici nu vreau sa intelegi ca simplul fapt de a-ti spune te iubesc ma obliga la ceva. Iti spun te iubesc pentru ca asta simt acum.”
Tu cati oameni din acestia ai intalnit pana acum?