De ce nu mai citim?...

Ce s-a întâmplat cu oamenii care citesc? Unde au dispărut? Un studiu recent arată că din ce în ce mai puţini oameni au timp să citească. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că acest lucru este valabil şi în cazul tinerilor din şcoli şi licee. Sistemul nostru de educaţie nu mai reuşeşte să facă tinerii să citească. Nici măcar un 10 la română nu mai face loaza educaţională să ia o carte în mână.

Totuşi nu cred că ar trebui să-i judecăm prea aspru, pentru că noi am trăit şi am crescut în alte vremuri (doamne, încep să sun ca un moş de 80 de ani). Timpul… eterna problemă a lumii în care trăim pare să ne fi schimbat radical. Nu avem timp să stăm în mijlocul naturii, să spunem oamenilor importanţi din viaţa noastră cât de mult îi apreciem, să reînnodăm vechi prietenii, să descoperim minunile care ne înconjoară.

Să se fi schimbat oare aşa de mult viaţa şi standardele impuse de societate? Îmi amintesc cum „devoram” cărţi întregi în şcoală şi liceu. Deh, atunci nu aveam noi internet, playstation şi biciclete bmx, mai ales la ţară. Cea mai mare distracţie era o discotecă odată pe lună, o ieşire la iarbă verde şi lectura. Am încetat să citesc după facultate. Într-adevăr, e foarte greu să-ţi găseşti timp de literatură după 8 ore de muncă. Ai nevoie de un motiv foarte puternic pentru a găsi răbdarea de a sta câteva ore cu o carte în mână, mai ales când ai atâtea alternative: filmele, internetul – mijloace mult mai dinamice şi mai atrăgătoare care nu necesită un efort la fel de mare ca cititul unei cărţi. De cele mai multe ori însă nu citim pentru că avem ceva mai bun de făcut, ne este lene sau pur şi simplu nu ne interesează. Până la urmă, trăim în lumea vizualului şi suntem produsele acestei lumi..

În ultimii ani a apărut un nou tip de lectură – mai adaptată la realitatea virtuală în care trăim – cărţile audio (audio book) şi cărţile electronice (ebook). Pentru mine, însă, a citi o carte implică mai mult decât a parcurge cu ochii nişte caractere. A citi înseamnă a simţi mirosul tuşului pe hârtie, a pipăi coperta şi paginile afectate de vreme, încercând să ghicesc prin câte mâini a mai trecut, câte minţi au mai încercat să-i dezlege misterele. Am început să citesc din nou după o pauză de câţiva ani, după ce am descoperit o carte pe care efectiv nu o pot lasă din mână. Se pare că vechile pasiuni nu se uită niciodată. Voi reveni cu detalii despre acest subiect în unul din articolele următoare.