Ochisorii tai

Ochişorii tǎi au culoarea infinitului, iar buzele tale gustul unui rǎsǎrit de toamnǎ. Pe obrazul tǎu zâmbetele sunt ca nişte mǎrgǎritare. Ochişorii tǎi au culoarea infinitului, iar buzele tale gustul unui rǎsǎrit de primǎvarǎ. Pe obrazul tǎu zâmbetele sunt un pic mai luminoase, iar pe genele tale se prind mereu spre searǎ vise pǎtrate şi atât de verzi. La umbra mângâierilor tale îmi transform cuvintele în tǎceri înţelepte, iar parfumul pielii tale îmi îmbrǎţişeazǎ gândurile prea pline de tot ce e al tǎu. Şi nu mai vreau sǎ mai aştept sǎ mai treacǎ încǎ o primǎvarǎ pe fruntea mea, sǎ se mai aşeze între noi cine ştie câte ploi şi ceruri lipsite de soare. Azi însǎ, vreau sǎ învǎţ sǎ tac la umbra şoaptelor tale fierbinţi.  Şi vreau sǎ învǎţ sǎ ghicesc un apus violet pe verdele ochilor tai cuminti. Te-aş îmbrǎţişa cu ceruri albastre şi te-aş sǎruta cu stele verzi pe tâmple, aş asculta cum vocea ta îmi spune numele în mii de feluri. Azi vreau sǎ învǎţ pe de rost toamna, la marginea unui gând îngalbenit şi la începutul unui vis gri. Azi vreau sǎ învǎţ sǎ-ţi spun în tǎcere  "te iubesc",  ne-sonor şi colorat, la marginea zilei şi a toamnei, printre secunde ce curg în sens invers şi ne duc spre o varǎ cu ploi calde. Azi am sǎ te privesc de la marginea unui vis fǎrǎ culori.  Asearǎ, însǎ m-am gândit la tine şi, gândurile mele aveau miros de salcâm înflorit, iar ele erau maronii şi aveau îmbrǎţişare finǎ ca a ta. Asearǎ, unul dintre vise a trecut încet peste tâmpla mea. Ai sǎ te rǎtǎceşti poate prin gândurile mele de la marginea vreunui apus imperfect. Sǎ nu te miri cǎ, uneori gândurile mele albastre se topesc în cuvintele tale sǎrate ca marea...  Degetele tale descompun melodia mea preferatǎ în albul dimineţii şi în negura nopţii... Asearǎ ai venit iar în visul meu de când te-ai mutat într-o stea….. Clipele trec şi se pierd, altele vin, altele se duc şi ele în zǎri nu prea senine... Şi încercǎm sǎ le prindem în plase cu ochiuri prea mari. Nici nu te ştiam prea bine când te-am iubit. Şi mi se pare firesc sǎ mǎ pierd în ochii tǎi cǎprui, sǎ mǎ reîntâlnesc cu toamna sub arcul pleoapei tale şi sǎ ard în lumina privirii tale. Şi nici nu am bagat de seama când pe tâmpla ta dreaptǎ a venit iarna. Şi mi-a nins pe tâmple cu iubiri şi gânduri târzii. Şi cu mâna dreaptǎ ascunsǎ în mâna ta stângǎ am ascultat vijelii şi m-am înfiorat când paşii mei se adânceau în zǎpezi imense….  Iar primǎvara a venit normal, întâi pe fruntea ta surâzǎtoare, apoi pe buze...  a mai murit o iarnǎ de dragul primǎverii tale.  Şi te-am cules apoi din valurile mǎrii în nu ştiu ce seara. Şi am petrecut cu privirea pierdutǎ pânǎ departe în zare pescaruşii obosiţi de zbor. Cred ca nici nu te cunoşteam prea bine cand m-am îndrǎgostit.