Croaziera

Vreau să vă redau mai jos o poveste foarte interesantă, cu tâlc și multă

înțelepciune, peste care am dat întâmplător zilele trecute. Sper să vă placă!


Doi tineri căsătoriți erau într-o croazieră pe mare. La un moment dat nava a avut un accident și a început să se scufunde. În momentul în care au ajuns la barca de salvare, și-au dat seama că în barcă este spațiu doar pentru o singură persoană. În acel moment, bărbatul a făcut un gest incredibil: și-a împins soția și a sărit repede în barcă.

Femeia, rămasă pe nava care se scufunda, șocată de atitudinea soțului său a început să plângă și a spus….”

În acel moment profesorul s-a oprit în fața elevilor săi și i-a întrebat: “Ce credeți că a strigat?”Cei mai mulți dintre elevi au răspuns: “Te urăsc!”

Apoi, profesorul a observat un copil care stătea cuminte în banca lui. L-a întrebat care este părerea lui. Elevul a răspuns: “Eu cred ca a strigat "Ai grijă de copilul nostru!"

Profesorul a rămas fără cuvinte. “Ai mai auzit povestea asta înainte?” – și-a întrebat el elevul.

Băiatul a clătinat din cap: “Nu, dar asta a spus mama tatălui meu înainte de a muri.”

Profesorul s-a întors către clasa: “Răspunsul este corect. Nava s-a scufundat, bărbatul s-a dus acasă și a avut grijă de fiica lui de unul singur. Mulți ani mai târziu, după moartea bărbatului, în timp ce cauta anumite lucruri prin casa fata a găsit jurnalul tatălui său.
Aceasta a început sa răsfoiască jurnalul si a ajuns la povestea mortii mamei sale; în momentul în care parinții săi au mers în croaziera, mama ei fusese diagnosticata cu o boala terminala. În momentul scufundării vasului, tatăl s-a grăbit sa se tina cu dinții de singura șansă de supraviețuire:

“Mi-am dorit sa ma scufund pe fundul oceanului cu tine… dar, de dragul fiicei noastre, trebuie sa te las sa pleci din aceasta lume inaintea mea, singura… Îmi pare rău, dragostea mea.” – erau ultimele randuri din jurnal.”

Povestea s-a terminat, iar clasa era toată tăcută.

Între bine și rău există multe alte complicații, greu de înteles pentru multi. Intr-o zi, fiecare dintre noi va disparea… ne va fi dor de conversatiile despre tot si nimic. Ne va fi dor de toate visele pe care le-am vazut.

Vor trece zile, luni, ani… intr-o zi, copiii nostri se vor uita la pozele noastre si ne vor intreba: “Cine sunt acesti oameni?” Iar noi, zambind cu lacrimi in suflet, vom spune: “Ei au fost oamenii cu care am avut cele mai bune clipe din viata mea."

Dacă v-a plăcut și, eventual v-ați regăsit în unul dintre personajele poveștii, ma bucur foarte mult!