Ți-aș spune ca te iubesc, ca te doresc, ca viata ti-am dedicat-o tie.
Sunt cuvinte prea uzate si fara substanta
pentru a ma ajuta sa-ti spun
ce ai facut si ce faci din mine prin existenta ta. Nu pot fi atat de
superficial cu iubirea
ce ti-o port, asa ca am sa-ti spun mai multe. Imi voi revarsa sufletul
in poala ta, chiar daca stiu ca asta te va nauci sau poate doar mira. Tu
nu trebuie sa faci nimic. Doar asculta-ma.
Nu era o seara frumoasa de iarna sau de primavara atunci cand te-am
cunoscut si nici stelele nu luminau in noapte doar pentru noi. Era doar
zi, insa o zi ca cea in care s-a nascut planeta. Inceputul existentei
mele a renascut odata cu atingerea buzelor tale. Lumea trecea
nepasatoare iar eu o sfidam cu toata fiinta. As fi vrut atunci sa-ti pun
sufletul in palma si sa-ti marturisesc ca acesta este darul meu,
ofranda mea in semn de multumire ca existi.
Astazi tanjesc chiar si dupa starile tale in care nu esti chiar tu.
Nu mai am trecut si ma simt murdar si inutil atunci cand nu te simt
langa mine. Cand reapari pierd notiunea timpului, cand pleci viata mea
inceteaza. Imi fac culcus din amintirea ta si sarutul tau imi este ghid
pe drumul inapoi catre tine.
Cand iti ating mana simt ca mangai vantul in momentele sale de
liniste. O simpla imbratisare ma face sa devin din nou copil, copilul
din mine care era bucuros si fericit atunci cand mama isi manifesta
afectiunea neconditionata. Chiar si lacrima care mai reapare in coltul
ochiului imi este parca mai blanda, mai placuta. Plang de bucurie ca te
am, plang de tristete ca te voi pierde candva si plang pentru ca ma vei
uita cand nu voi mai fi.
Daca astazi sunt cum sunt se datoreaza tie. Daca oamenii ma simt
romantic, daca florile din jurul meu zambesc cu pasiune, daca fac
greseli de ortografie uneori, daca uit sa mai mananc sau sa mai dorm,
inseamna ca dragostea a preluat controlul. Tu nu ma transformi si nici
nu ma preiei in forma si esenta mea, ma modelezi dupa chipul si
asemanarea dragostei care ti-o port. Ai
devenit dorinta, patima, incrancenarea si speranta mea, sunt pe drumul
inaltarii spiritului la rangul suprem.
N-as mai putea respira daca nu ai mai fi. Daca te-as pierde mi-as
darui inima altuia si l-as ruga sa duca dragostea ce-o simt mai departe,
peste veacuri. Si l-as mai ruga sa daruiasca aceeasi inima altcuiva, la
moartea sa, sa te pot iubi neincetat, atat cat timpul va exista, pana
la moartea tuturor si a tot ce ne-nconjoara.
Ti-as scrie intr-una, as gasi pana la urma miliarde de cuvinte prin care sa-ti spun mereu si mereu ca te iubesc. Si tot as mai cauta. Nopti albe as petrece cu capul la sanul tau, incercand sa-ti ascult inima, s-o inteleg.
Nu te conjur sa ma iubesti
si nici nu astept aceleasi sentimente, pentru ca nu iti cer decat sa
existi, sa te pot atinge si sa te stiu acolo, undeva, pana la nefiinta.
Este destul pentru mine ca mi-ai daruit sansa sa te iubesc.
Superb! Fericit cel ce simte si trăiește o așa dragoste...uneori cuvintele sunt de prisos!
RăspundețiȘtergereDa, cred ca asa e! :) Merci!
RăspundețiȘtergere