Totusi iubirea: te iubesc
Iubirea poate învinge orice! A iubi este însăși esența vieții. Este una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o poate realiza o ființă umană și iubirea poate să însoțească toate celelalte acte fundamentale ale noastre.
Se afișează postările cu eticheta te iubesc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta te iubesc. Afișați toate postările

sâmbătă, 1 august 2015

Dor de tine, dor de noi...

        Nu mă întreba, te rog de ce iți scriu, probabil aș spune că e cea mai grea întrebare la care nu aș avea răspuns, aș posta ca un trandafir mut în fața ta fără să pot spune de ce, de ce mă aflu aici, de ce mă gândesc că exiști pentru mine, de ce ești încă aici.

       Ai fi meritat sa ma adresez cu "draga mea" dar ești mai mult de atât, mi-e greu sa te numesc "scumpa mea", dar mi-e drag, mi-e totul, mi-e cel mai frumos sa încep prin a-ți scrie "Te iubesc"

Mi-e dor de tine, mi-e dor de noi, de tot ce e frumos, de tot ce mi-a strâns sufletul de al tău în tot acest timp.

      Nu am răspunsuri, nici măcar întrebări, nu mai am cuvinte nici macar ganduri,nu vreau sa conturez vise si sperante, le-ai cunoaste mai bine ca mine, dar tot ce simt e ca,  mi-e dor de tine de intreaga ta fiinta, de toata iubirea ce sta pitita in pieptul meu, de teama sa nu o stingi. Nu mi-e dor de "ele" ma doare nespus sa imi duc chiar si pentru o clipă gândul cî cineva a avut puterea de a-mi alunga zambetul din privire, de atatea ori, insa...mi-e dor de toata fiinta ta, de tine, tu al meu!

      Astazi sunt fericit, sunt foarte fericit, pentru că pot să mă bucur de viața ta inima mea, cu cea mai frumoasă dragoste ce ți-o port .

Nu stiu ce am reprezentat pentru tine, din ce parte a corpului am facut parte, din care intreg, nu stiu de ce ma alungi, de ce ma tii strans la piept, nu stiu daca ma urasti sau cat ma iubesti insa tot ce simt sa iti spun si sa stii este ca:

       Te iubesc din toata inima mea si daca astazi iti scriu, deși m-ai scos de atatea ori din viata ta, desi am promis de atatea ori ca nu te voi mai deranja si a doua zi m-ai gasit la geamul tau sau langa perna ta, nu este pentru ca nu am cuvant sau mi-am pierdut echilibrul si caracterul, este pentru ca esti parte din mine si nu stiu cum e fara tine, nu vreau sa stiu. 


vineri, 17 octombrie 2014

Dorință

Ți-aș spune ca te iubesc, ca te doresc, ca viata ti-am dedicat-o tie. Sunt cuvinte prea uzate si fara substanta
pentru a ma ajuta sa-ti spun ce ai facut si ce faci din mine prin existenta ta. Nu pot fi atat de superficial cu iubirea ce ti-o port, asa ca am sa-ti spun mai multe. Imi voi revarsa sufletul in poala ta, chiar daca stiu ca asta te va nauci sau poate doar mira. Tu nu trebuie sa faci nimic. Doar asculta-ma.
Nu era o seara frumoasa de iarna sau de primavara atunci cand te-am cunoscut si nici stelele nu luminau in noapte doar pentru noi. Era doar zi, insa o zi ca cea in care s-a nascut planeta. Inceputul existentei mele a renascut odata cu atingerea buzelor tale. Lumea trecea nepasatoare iar eu o sfidam cu toata fiinta. As fi vrut atunci sa-ti pun sufletul in palma si sa-ti marturisesc ca acesta este darul meu, ofranda mea in semn de multumire ca existi.
Astazi tanjesc chiar si dupa starile tale in care nu esti chiar tu. Nu mai am trecut si ma simt murdar si inutil atunci cand nu te simt langa mine. Cand reapari pierd notiunea timpului, cand pleci viata mea inceteaza. Imi fac culcus din amintirea ta si sarutul tau imi este ghid pe drumul inapoi catre tine.
Cand iti ating mana simt ca mangai vantul in momentele sale de liniste. O simpla imbratisare ma face sa devin din nou copil, copilul din mine care era bucuros si fericit atunci cand mama isi manifesta afectiunea neconditionata. Chiar si lacrima care mai reapare in coltul ochiului imi este parca mai blanda, mai placuta. Plang de bucurie ca te am, plang de tristete ca te voi pierde candva si plang pentru ca ma vei uita cand nu voi mai fi.
Daca astazi sunt cum sunt se datoreaza tie. Daca oamenii ma simt romantic, daca florile din jurul meu zambesc cu pasiune, daca fac greseli de ortografie uneori, daca uit sa mai mananc sau sa mai dorm, inseamna ca dragostea a preluat controlul. Tu nu ma transformi si nici nu ma preiei in forma si esenta mea, ma modelezi dupa chipul si asemanarea dragostei care ti-o port. Ai devenit dorinta, patima, incrancenarea si speranta mea, sunt pe drumul inaltarii spiritului la rangul suprem.
N-as mai putea respira daca nu ai mai fi. Daca te-as pierde mi-as darui inima altuia si l-as ruga sa duca dragostea ce-o simt mai departe, peste veacuri. Si l-as mai ruga sa daruiasca aceeasi inima altcuiva, la moartea sa, sa te pot iubi neincetat, atat cat timpul va exista, pana la moartea tuturor si a tot ce ne-nconjoara.
Ti-as scrie intr-una, as gasi pana la urma miliarde de cuvinte prin care sa-ti spun mereu si mereu ca te iubesc. Si tot as mai cauta. Nopti albe as petrece cu capul la sanul tau, incercand sa-ti ascult inima, s-o inteleg.
Nu te conjur sa ma iubesti si nici nu astept aceleasi sentimente, pentru ca nu iti cer decat sa existi, sa te pot atinge si sa te stiu acolo, undeva, pana la nefiinta. Este destul pentru mine ca mi-ai daruit sansa sa te iubesc.

luni, 28 aprilie 2014

Te iubesc

           Te iubesc..... doua cuvinte cu o greutate asa de mare.....
Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista? Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur. Nu cred că vrei să treci prin așa ceva… 
           Când e vorba despre iubire nu pot exista jumătăți de măsura. Fie iubești total, fie te zbați la nesfârșit, cautând să apuci ceva la care nu ajungi și guști doar o parte infimă din imensitatea ei. Iubirea iți cere pur și simplu totul.
        Și când ții vreo parte a ființei tale separată de acest ocean de iubire, sfârșești prin a nega binecuvântarea voioasă de a plonja în infinit și a înota în Grație.
          Știți care este criteriul dupã care poate fi recunoscutã iubirea realã ?
Este BUCURIA.
Când iubesti cu adevãrat esti fericit.
Te simti împlinit si nu mai ai nevoie de nimic.
 În primul rând, nu ai nevoie sã primesti ceva în schimb pentru iubirea ta.
          Înțelegi ce spun?
Nu ai nevoie de cineva care sã te iubeascã !
Tu NU iubesti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt.
         Iubești pentru cã a iubi este ceva ce te face fericit.
Iubirea realã existã doar atunci când nu mai ai nevoie de un alt om.


Am reuşit să atingem apogeul iubirii,

Fiindcă sufletele noastre vibrează la unison.

Nimic şi nimeni nu le poate separa,

Nimic şi nimeni nu va reuşi să le rănescă.

Mulţi se vor întreba cum rezistăm,

Mulţi vor crede că este doar un vis

Din care aşteaptă nerăbdători să ne trezim,

Ca apoi să spună:

Ştiam, aşa ceva este imposibil de atins!”

Iar noi le vom răspunde tuturor să se iubească,

Pentru că iubirea respiră prin tot ceea ce ne înconjoară,

Trebuie doar să întindem mâna

Şi să ne deschidem sufletul fără teamă,

Numai aşa vom fi siguri că am găsit-o.

Atunci, îmi şopteşti la ureche:

Am uitat să le spunem ceva foarte important,

MINCIUNA este inamicul IUBIRII!

Dacă ea va exista,

Niciodată nu veţi putea spune,

Trăim fericirea de a iubi total.

Vă spunem cu aceeaşi bucurie ,

Deschideţi-vă sufletele, iubiţi curat,

Nu lăsaţi minciuna să vă răpescă

Cel mai frumos verb inventat „ A IUBI”.

marți, 25 martie 2014

De unde știm ca iubim?

De unde știm ca iubim? 

            Iubeşti atunci când nu mai arunci privirea în trecut, pentru că ţi-e de ajuns prezentul şi când nu te poţi gândi la un viitor altfel decât cu el împreună. Iubeşti atunci când relaţiile care s-au consumat nu mai înseamnă regrete, iar oamenii din trecut nu îţi mai trezesc emoţii. Iubeşti atunci când trăieşti prezentul.



Pentru că de fapt nu știu să definesc în cuvinte ce este iubirea…Pentru că făcând totuși asta, mă simt de parcă aș alerga într-un câmp cu flori de soare, cu maci roșii și alte delicate flori de câmp, eu și ploaia și cerul albastru. Pentru că totuși sunt curioasă și nu mă pot abține, pentru că vreau să știu, să aflu tot, am să încerc, am să mă joc plină de seriozitate și purtând în colț de ochi un zâmbet, am să spun:
            Iubirea este atunci când dăruiești necondiționat și îți pasă de cel de lângă tine. Când poți pune, în mod autentic, binele lui mai presus de egoismul personal si asta fără să ai senzația că te pierzi sau te risipești sau aluneci în jos. Când nu simți nevoia să-l îngrădești și să-l limitezi, când îl accepți chiar dacă nu-l înțelegi. Când nu vrei să-l schimbi, nici măcar în mod subtil.
         Iubirea este atunci când îndrăznești să-i expui celui ce-l iubești vulnerabilitățiile tale, știind că el niciodată nu te va răni. Când îl lași să ți se cuibărească în suflet, să cerceteze toate cotloanele, toate potecile labirintului tău interior. Când nici măcar în gând, nu e nimic rău ori critic la adresa celuilalt.

            Cu siguranță este iubire atunci când crezi în cel de lângă tine. Când știi că cel iubit este un om ca și tine și este supus greșelii. Când vrei să-i fie bine, chiar și fără tine în ecuație. Când te întâlnești în punctele cele mai profunde și asta nu neaparat legat de anumite preferințe culinare, muzicale, etc.
             Iubirea este adevărată atunci când ți-o asumi. Când o trăiești în realitate și nu în întuneric. Când lupți pentru ea, când nu te dezici și n-o vinzi pentru 13 arginți. Când nu ai nevoie de o mie de cuvinte pentru a-i spune celuilalt că-l iubești. Când îți este suficient să-l privești și sa-i prinzi mâna în a ta. Când nu simți nevoia să-i închini ode ori versuri exagerat demonstrative, parcă pentru a te convinge pe tine mai întâi că probabil iubești. Când îți este bine și tăcând lângă cel ce-l iubești, fiind vorba de tăceri pline de conținut. Când te implici cu toată ființa și îți asumi responsabilitatea ei.
        Când ești compatibil în minte și suflet. Iar în iubirea dintre un bărbat și o femeie, când nu limitezi cunoașterea doar la atingere fizică. Dragostea se face și nu este o simplă împerechere. Și aici, este valabil principiul dăruirii. Iar iubirea este atunci când îl simți pe celălalt și comunici total și prin atingeri.
          Când nu uiți să te joci. Când ești umăr în umăr și mergi mână în mână în aceeași direcție. Când vorbele ți le susții prin fapte. Când simți că te îmbogățești cu cel de lângă tine, iar el simte la fel. Când construiești împreună. Când plămădești o altă viață. Când nu îl folosești pe celălalt pentru interese personale. Când nu-l manipulezi și nu-l minți. Când îl respecți și îl asculți. Când simți că tot ceea ce trăiești este plin de demnitate, de firesc, este pur și simplu, complex și adânc.
        Iubirea este atunci când poți ierta din tot sufletul. Când nu trădezi. Când în dreapta ori în stânga ta, chiar e cineva care ți-e sprijin, reazăm, zâmbet, suport, împlinire. Când crești alături de celălalt, chiar dacă în ritm diferit. Când nu ești în competiție ci în completare cu cel iubit. Când te simți în siguranță.
Iubirea este atunci când….

joi, 28 noiembrie 2013

Sarutul - fiorul iubirii

Sărută-mă! Apropie-te de mine, fă cât mai mică așteptarea până când buzele ni se-ating. Respiră, iubito, împlinirea noastră și bucură-te! Sărută-mă, iubește-mă pentru totdeauna! Când te sărut, totul prinde contur în noi, mă vindeci de dor, de tristețe și de rău. Pe buzele mele se naște-o amintire și tu-o parcurgi; ne iubim intens, frumos. Fără rețineri, făr-asteptare, ne-mbrățisăm în sărutul dragostei noastre. Când mă săruți, dăruiești un zâmbet moale gurii mele și nu rezist pasiunii tale; furtunos, îmi naști iluzia purei fericiri, mă dezbraci cu totul și mă strângi aproape s-o trăiesc. Sărută-mi lacrima în timp ce dorul tău mă mistuie, vino din spate și surprinde-mi buzele-nsetate. 
Sărută-mă dimineața pe ochii mei inchiși, deschide-i cu iubirea ta-nsorită, sărută-mi pielea cu buzele tale fine, cu calmul palmei tale mângaie-mi și părul, să tremur cu totul în fiorul iubirii tale. Și emoția-mplinirii noastre în sărut să-mi trezească fiecare por, să renasc la infinit în curentul acestui sentiment și să dăinuie-n amor și-n timp. Cu sărutul tău unic, mereu același, mereu altul, să mă bucur de ploaia de culori ale petalelor fine în căderea lor liberă deasupra noastră.
Sărută-mi surâsul, atinge-mi urechea, să-mi amintesc fiorul atingerii tale-n timp și-n visul ce-a trecut, cu iubirea noastră să-i dam viață; sărută-mi fruntea când te apropii de zâmbetul meu, vreau să simt șoapta ta urechii mele. Sărută-mi viața-n clipa iubirii noastre eterne, sărută furtuna viselor mele, aprinde-le cu ființa ta, alaturi sufletului meu și dă-mi putere, iubito, să sper. Sărută-mă cu foc în extazul bucuriei ce ne-a atins, buzele tale să deschidă izvorul arderii pasiunii mistuitoare și să verse-un râu în mine; eu să mă-mbăt spre infinitul înserării, să mă țină treaz doar fiorul care-mi gâdilă tot corpul.
Sărută-mă ziua, seara, cu dorința iubirii noastre, privindu-mă-n suflet la apus, să ne liniștim în pacea împlinrii; sărută-mă, răsuflând ușurată cu pornirea ta-n brațele mele. Sărută-mă suav, sărută-mă adânc, sărută-mi buzele să lăcrimez un zâmbet; sărută-mă cald cu răcoarea gurii tale, sărută-mă-n continuu, n-opri tremurul acesta-mbătător; rămâi aici, aproape, lipită de mine, să simtă pieptul meu bătaia inimii tale care se-nalță falnic în aroma iubirii noastre. 
Te iubesc; sărută-mă noaptea, sub clar de lună, să simt spațiul dintre buzele noastre cum dispare-ncet-încet, mai curprinzător decât marea să fie sărutul nostru – atingerea magnetică, potrivirea perfectă; mișcările noastre gentile să creeze drumul pur, mângâierea buzelor noastre să ne unească-mplinitor. Sărută-mă sub cerul înstelat, să luminăm în spațiu iubirea noastră pură, să ne bucurăm cu aprindere de savoarea sărutului nostru, lăsându-ne purtați de valul fiorilor fierbinți, sărută-mă să trăiesc doar în tremurul emoțiilor care mă mângâie-n interior, cu vârful limbii tale mă porți într-o stare de nepătruns – doar noi, străino, rămânem capturați pe tărâmul nostru, liberi. 
Sărută-mă mult! Ca și cum ar fi ultima oară! Sărută-mă, fă-o la infinit. Mi-e atât de frică să nu te pierd vreodată și, de-ar trebui să pleci, dragoste, visul meu ar fi să rămân lipit de buzele tale. Rămâi cu mine, iubire, să ne bucurăm de comuniunea trupurilor noastre; vreau să te am aproape, să te privesc în ochi, să te știu aici. Sărută-mă, nu te opri; inima-mi fuge către stele, în aurora iubirii noastre; explodez. Și buzele tale-mi dau un cald fior; iubirea ne zâmbește, tremur tot; în scăldarea rece a iubirii noastre, împreună, ne desfătăm.
Sărută-mă, iar, la răsărit!

duminică, 3 noiembrie 2013

De ce ne este greu sa spunem "Te iubesc" ?

Mi s-a pus de multe ori aceasta intrebare, aproape in exclusivitate de femei. De cele mai multe ori, era o forma voalata de a ma intreba de ce prietenul/ iubitul/ sotul nu le spune « Te iubesc ». De fiecare data in astfel de situatii, mi s-a parut ca a tacea “psihanalitic” era cel mai potrivit raspuns.
Ultima data cand am auzit aceasta intrebare a fost diferit. Mi-a venit in minte o amintire de pe vremea cand aveam 7-8 ani si tocmai invatasem sa descifrez subtitrajele la televizor. Vizionam un film american si am fost uimit de cat de des isi spuneau personajele “Te iubesc”. Sotul sotiei, sotia sotului, parintii copiilor, copiii parintilor s.a.m.d. Nu auzisem asa ceva in familia mea si nici in vreuna din familiile pe care le cunosteam. “Probabil ca in America lucrurile stau altfel decat in Romania”, am gandit atunci.
Deci, cat de des spunem “te iubesc” este conditionat de contextul cultural in care crestem. Sau, cum spune psihanaliza, modelul parental/ familial lasa urme adanci in configurarea raspunsurilor noastre habituale.
De asemenea, tin minte ca reactia imediat urmatoare la descoperirea mea de atunci a fost una de neincredere. Oamenii aceia spuneau prea des “te iubesc”. Tot timpul “I love you”. “I love you” dimineata, la pranz si seara. Parea nefiresc. “Te iubesc” este o afirmatie serioasa. Folosita prea des, isi pierde din valoare (pe atunci nu stiam ce inseamna expresia sa desacralizezi). “Te iubesc”, cu cat este spus mai rar, cu atat este mai pretios si mai sincer. De ce este aurul mai valoros decat lemnul? Pentru ca e mai greu de gasit. Logic.
Anii au trecut si am descoperit ca a spune “te iubesc” este influentat de moda, in special la adolescenti. Au fost vremuri in care « sentimentalii », « romanticii » erau in mare voga si vremuri in care erau considerati niste fraieri plangaciosi, mucosi nedesprinsi de fusta mamei.
Exista multi barbati care nu inteleg de ce trebuie sa spuna “Te iubesc” ( “asta se simte, nu se spune”), dupa cum nu inteleg de ce o cina romantica ar trebui sa aiba neaparat lumanari. La urma urmei sunt niste clisee demodate, nu-i asa?
In ultimii ani, surpriza! Barbatii spun mai des “te iubesc” femeilor, iar femeile spun mai rar “te iubesc” barbatilor. Roata se intoarce, traim deja intr-o lume a femeilor care… imita destul de mult barbatii.
Conflictele pentru putere in cuplu sunt acum mult mai “pe fata”. Si cine este cel mai puternic? Cel care spune “te iubesc” sau cel caruia i se spune “te iubesc”? Cum este mai avantajos, sa iubesti sau sa fii iubit?
Mai mult, intr-o societate in care pragmatismul si consumerismul sunt trasaturile fundamentale, ce importanta are acest “te iubesc”? « Mi-a spus ca ma iubeste. N-am inteles ce dorea de la mine”. Ce pret are acest “te iubesc” ? Probabil cel mai bine merge ca bonus.
Timizii nu spun “te iubesc” de teama respingerii. Foarte multi nu spun “te iubesc” din acelasi motiv pentru care nu spun « te urasc », « sunt furios », « sunt dezamagit », « ma simt umilit », « ma simt santajat emotional », « sunt revoltat » etc. Nu spun toate aceste lucruri pentru ca nu sunt obisnuiti sa acorde atentie emotiilor si sentimentelor. Nu au suficienta « inteligenta emotionala ».
Trebuie mentionat si faptul ca exista foarte multe persoane care spun foarte usor “Te iubesc”. Sunt “seducatorii de profesie”. O spun pentru ca vor sa apese anumite “butoane” sau pentru simplul fapt ca le place starea de “indragosteala”. Conteaza mai putin cui ii spun “te iubesc”, important este ca ei sa traiasca acea poveste de “indragosteala”.
In fine, exista si oameni “sanatosi”: “Te iubesc. Fii linistit(a), nu astept sa-mi spui ca ma iubesti si tu. Si nici nu vreau sa intelegi ca simplul fapt de a-ti spune te iubesc ma obliga la ceva. Iti spun te iubesc pentru ca asta simt acum.”
Tu cati oameni din acestia ai intalnit pana acum?

marți, 13 noiembrie 2012

Totusi, iubirea

            Va ofer mai jos poezia maestrului Adrian Paunescu, ale carei versuri au inspirat intr-o mare masura si infiintarea acestui blog!

Totusi, iubirea

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.